Stă singuratică-n pustiu
Floarea de trandafir uitată
De timpul care curge viu
Ca într-un basm cu-„a fost odată”.
Şi îşi ridică sus spre cer
Petalele cu-aromă dulce
Şi-n viaţa plină de mister,
Nu ştie clipa ce-i aduce.
Poate un altfel de zenit
Sau poate un alt mod de viaţă,
Din nava care a sosit
Vor curge râuri de dulceaţă.
Dar el nu va putea gusta
Pentru că rădăcina-i crudă
Nu-l va mai ţine, va pleca
Pe un alt val, pe-o altă undă.
Şi-o altă floare în pustiu
Va fi sădită-apoi uitată
Şi timpul iar va curge viu
Ca într-un basm cu-„a fost odată”.